Happy Dogs » » »
Ciobanesc Olandez

Ciobanesc Olandez

Canise: 0 | Anunturi: 1
Marime:
Ingrijire:
Nevoie de miscare:
Socializare:
Paza si protectie:
AKA: Dutch Shepherd Dog; Nederlandse Herdershonden; Hollandse Herder; Holland Shepherd
Grupa: Altele
Talie: mare
Greutate: 25-30 Kg
Inaltime: 56-64 cm
Culoare: : Varied shades of Brindle: blue, yellow, silver, gray, red, gold.

(2 / 2 voturi)

Descriere

Ciobanescul Olandez, cunoscut si ca Dutch Shepherd sau ca Hollandse Herdershond este un caine de talie medie, foarte asemanator ca infatisare cu Ciobanescul Belgian. Originar din Olanda, Ciobanescul Olandez nu a reusit inca sa-si castige prea multi admiratori in afara tarii sale natale, desi este un exceptional caine utilitar. Acest lucru se datoreaza cel mai probabil numarului destul de redus de exemplare din aceasta rasa.
Ciobanescul Olandez este foarte pretuit pentru abilitatile sale de caine ciobanesc si pentru reflexele sale rapide. Aceasta rasa, cu diferitele texturi ale blanii, s-a dezvoltat la inceputul anilor 1800 in partea sudica a Olandei, in special in provincia Brabant si in invecinata Belgie, care la momentul respectiv era o parte a Olandei. Separarea pe baza texturii blanii s-a produs cu 100 de ani in urma, atunci cand au debutat expozitiile de caini. Pui de Ciobanesc Olandez cu cozile scurte si cu marcaje albe apar frecvent in cuiburile de fatare, dar nu sunt apreciati in ringurile expozitiilor chinologice.
Astazi, rasa este recunoscuta de urmatoarele asociatii si organizatii internationale: CKC, FCI, NKC, APRI, ACR.
Exista trei varietati de Ciobanesc Olandez: cu parul lung (lung, drept, neted si aspru), cu parul scurt (fin si des) si cu parul sarmos (lungime medie si sarmos). Cainii de expozitie nu trebuie sa prezinte un colorit alb prea extins pe piept si picioare. Desi textura blanii variaza, coloritul acesteia ramane acelasi invariabil: diferite nuante de dungat, incluzand cenusiu, galben, argintiu, rosu si auriu brindle si albastru. Varietatea cu parul scurt este larg raspandita in Olanda, in timp ce varietatea cu parul sarmos este mai putin intalnita, iar cea cu parul lung este foarte rara.
Corpul ciobanescului olandez este musculos si simetric. Botul este lung, iar dantura este puternica si uniforma. Ochii sunt inchisi la culoare si usor oblici, iar urechile relativ mici sunt purtate ridicat. Coada ciobanescului olandez este usor arcuita. Toracele si abdomenul sunt adanci. Labele sunt relativ mici si nu prezinta pinteni. Degetele sunt bine arcuite. Unghiile si pernitele sunt negre, iar printre degete poate fi sesizat parul de protectie.

Temperament

Ciobanestii Olandezi sunt de departe cei mai priceputi dintre toti ciobanestii la probele de agilitate, prindere, obedienta, paza si aparare, pastorit si la probele pentru animalele de companie. Este atasat de teritoriul sau si este un utilitar entuziast. Acesti caini afectuosi sunt supusi, ascultatori, calmi si foarte loiali stapanului si familiei acestuia. Prietenos, tandru, jucaus si extrem de energic, ciobanescul olandez este un companion de nadejde. Despre acest caine se spune ca este foarte vesel si ca zambeste tot timpul.
Ciobanescul olandez tinde sa se inteleaga mai bine cu copiii de varste mai mari care sunt in stare sa-i respecte orele de liniste. Vizitatorii nepoftiti vor fi opriti cu promptitudine, in timp ce prietenii familiei vor fi intamplinati cu entuziasm. Ciobanescului olandez ii face placere compania altui caine si se va intelege bine si cu alte animalute de casa.

Ingrijire

Ambele varietati, fie cu parul lung, fie cu parul scurt, necesita o ingrijire periodica pentru a inlatura parul mort. De asemenea, parul in exces din urechi trebuie inlaturat. Varietatea cu parul sarmos nu trebuie sa fie periata niciodata, numai pieptanarea fiind recomandata, dar cu moderatie. Acesti caini vor fi imbaiati numai cand este necesar, intrucat prin aceasta procedura se inlatura uleiurile naturale de la nivelul pielii, care-i confera blanii impermeabilitatea.

Dresaj

Foarte inteligent, Ciobanescul Olandez este usor de educat pentru a fi supus si ascultator, astfel ca, pentru el dresajul de disciplina de baza va fi floare la ureche. Invata noile comenzi rapid si le executa cu aceeasi repeziciune. Acest caine poate fi un caine de paza si aparare excelent. Activ, plin de viata si vigilent, Ciobanescul Olandez, varietatea cu parul scurt, este din ce in ce mai des utilizat in cadrul activitatilor Politiei, deoarece el are nevoie de o minima ingrijire si poate rezista climatelor neprielnice extreme.

Activitate

Ciobanescul olandez se va adapta bine traiului intr-un apartament de bloc daca beneficiaza de un regim de miscare adecvat. Blana lor pentru orice tip de vreme le permite sa reziste in climatele racoroase, motiv pentru care Ciobanescul Olandez poate fi crescut atat afara, cat si in casa. Acest caine poate deveni sedentar daca este tinut in casa pentru perioade prelungite de timp, iar inactivitatea poate compromite sanatatea cainelui vostru si poate conduce la imbolnaviri serioase.
Ciobanestii Olandezi trebuie sa fie stimulati atat fizic, cat si mental. Ei trebuie scosi zilnic la plimbare si la alergare. De asemenea, ei pot fi companioni extraordinari pentru jogging. Lasati-i sa alerge pe langa bicicleta sau duceti-i intr-o padure ori pe o pajiste, unde sa poata alerga cat le doreste inima.

Daca doriti sa achizitionati un pui din aceasta rasa va rugam sa contactati crescatorii sau utilizatorii care au dat anunturi de vanzare (click pentru detalii):


Adauga un comentariu
: :
:
Introduceti literele din imagine: