Pekingese

Canise: 0 | Anunturi: 1
Marime:
Ingrijire:
Nevoie de miscare:
Socializare:
Paza si protectie:
Grupa: De agrement
Talie: mica
Greutate: 6 Kg
Inaltime: 15-23 cm
Culoare: : toate

(3 / 2 voturi)

Descriere

Pekingese, acest micut caine, este rezultatul incrucisarii intre Lhassa Apso si cainele chinezesc de rasa foarte veche "Micul caine leu de Pekin" sau "Pai". Pechinezul este cunoscut de peste 2000 de ani inaintea erei noastre. Pictori si sculptori din acea epoca i-au reprezentat in operele lor asa cum este si astazi. In China straveche a fost rezervat in exclusivitate palatului imparatesc, exportul lui fiind interzis iar furtul pedepsit cu moartea.

In Europa a ajuns catre sfarsitul secolului al 18-lea; niste ofiteri englezi au adus in tara, dupa razboiul din China din 1860, cateva exemplare pe care le-au daruit reginei Victoria. Cativa ani mai tarziu apare la expozitii si se raspandeste repede in toata Europa.

Este un caine mic, bine construit, demn si curajos; corpul este compact si acoperit cu par bogat; capul este solid, craniul lat intre ochi si plat intre urechi, usor bombat; nasul foarte scurt, lat, turtit, de culoare neagra, cu narile bine deschise, plasat intre ochi; botul este lat si foarte cutat, stopul adanc, maxilarul inferior lat si puternic.

Ochii mari, rotunzi, proeminenti, stralucitori, de culoare inchisa au privirea vie si inteligenta. Urechile de forma unei inimi, atasate la nivelul craniului, garnisite cu franjuri bogate, sunt purtate lipit de cap. Gatul este scurt, trupul solid, nu prea lat; in schimb, pieptul este destul de lat, spatele drept.

Picioarele sunt scurte, cele anterioare sunt strambe din umeri, scurte si groase, cu osatura solida; cele din spate sunt mai putin groase, verticale. Labele sunt plate, bine proptite pe degete. Cele anterioare au deseori varfurile orientate spre exterior. Coada atasata sus, purtata ferm si usor curbata deasupra spatelui, este garnisita cu par foarte lung, formand un panas.

Parul este lung, drept, neted, falsa ondulatie sau bucle, mai mult aspru decat moale, cu puf des; la gat formeaza o coama bogata care se intinde dincolo de umeri, sub forma unui guler in jurul gatului; are franjuri bogate pe urechi, pe picioare, pe coapse, pe degete si pe coada.

Temperament

Ca si temperament, cainele din aceasta rasa poate fi incapatanat si gelos. Tras la raspundere, el va face pe nevinovatul si doar uneori va raspunde cand va fi chemat. Pekinges-ul se manifesta ca orice adevarat caine de paza, in general rezervat, deseori rautacios, uneori agresiv, mai ales in prezenta altor caini. Astfel, le va lua destul de mult sa se obisnuiasca cu prezenta unui caine strain, exceptie facand doar puii si perechea. Cu putina rabdare din partea stapanului in ce priveste o educatie corecta, acest caine va socializa destul de usor si va deveni prietenos si cu animale straine.

Ingrijire

Trebuie periat zilnic pentru a preveni aparitia caltilor. Ochii trebuie curatati zilnic cu o carpa moale si uscata.Mare grija la alimentatie pentru ca are tendinta de a se ingrasa usor.

Dresaj

Caine de companie, loial, pekingnes-ul devine foarte protectiv cu stapanul si cateodata pare ca nu realizeaza ca este un caine si nu ii place sa fie tratat ca atare. Cand este vorba de a fi dresat el trebuie intai convins ca un antrenament de acest gen este atat spre beneficiul lui cat si al stapanului.

Activitate

Foarte curajos si vigilent, sensibil, foarte afectuos, independent, incapatanat, dominator, latra mult, nerecomandat pentru familii cu copii mici, are tendinta de a se ingrasa usor si se adapteaza repede la viata de apartament.

Daca doriti sa achizitionati un pui din aceasta rasa va rugam sa contactati crescatorii sau utilizatorii care au dat anunturi de vanzare (click pentru detalii):


Adauga un comentariu