Ogar Persan

Descriere

Istoria saluki-ului se îngemănează cu cea a omului primar. În timpurile străvechi omul era răspândit de-a lungul pământurilor fertile cunoscute mai apoi ca Mesopotamia. Când omul primar a trecut de la stadiul de simplu vânător şi culegător, la cel în care şi-a întemeiat primele aşezări şi a început agricultura, acesta şi-a adăugat şi carnea ca aliment. Câţiva vânători pedeştri nu puteau spera în prăzi prea bogate de-a lungul câmpiilor fertile ale Mesopotamiei. Omul primar a început domesticirea lupului acelor regiuni, o varietate mai mică, mai rapidă a lupului, decât cele nordice. Prin înmulţire selectivă ei au produs primul câine domesticit: saluki. Doreau un câine care să fie capabil să urmărească prada şi să o prindă, într-o regiune cu o climă aspră, ca cea a deşertului.
Cea mai veche dovadă a existenţei saluki-ului, cunoscut şi ca ogarul persan, sau câinele gazelă, sunt picturi rupestre ce datează din anul 14.000 î. d. Hr. Când civilizaţia a început să se răspândească în Mesopotamia, una dintre primele civilizaţii cunoscute este cea sumeriană (7.000 - 6.000 î. d. Hr.). Ei foloseau saluki pentru vânătoare şi au lăsat multe desene cu aceştia. Chiar dacă unei civilizaţii dispărute îi urma o alta, saluki-ul şi-a menţinut locul său de câine ce urmărea prada.
Erau câinii favoriţi ai egiptenilor şi erau cunoscuţi ca fiind câinii princiari ai Egiptului. Doar nobililor le era îngăduit să-l aibă în preajmă. Mulţi saluki au fost găsiţi mumificaţi în mormintele stăpânilor lor (cca. 2.100 î. d. Hr.), semn al unei cinstiri deosebite. Există câteva bune descrieri ale regelui Tuthankamon, împreună cu salukii săi. Ei sunt de asemenea câinii biblici, unde Biblia vorbeşte de ogari, se face referire la saluki.
Din locurile fertile ale Mesopotamiei, negustorii au dus salukiul în Orientul Mijlociu, unde au devenit câinii de urmărire a prăzii favoriţi ai triburilor nomade. Pentru multe secole nomazii beduini au depins de agilul saluki pentru a-şi doborî prada. În religia islamică ce s-a răspândit în lumea arabă, câinii erau consideraţi necuraţi, dar se făcea o excepţie pentru saluki. Saluki-ul era considerat un dar al lui Allah pentru triburi, iar ei îl numeau "El Hor", adică "cel nobil". Saluki-ului îi era permis să stea şi să doarmă în cortul stăpânului său, unde nimănui, nici servitorilor, nu le era permis. Aşadar, de mii de ani, un saluki doarme în casă, sub acelaşi acoperiş cu stăpânul său, un saluki nu înnoptează afară.
În timpurile când beduinii au început să se mute în oraşe, rolul saluki-ului s-a estompat odată cu schimbarea stilului de viaţă. Mai există însă şi astăzi familii regale, nobili şi beduini care mai folosesc saluki-ul pentru vânătoare. La începutul secolului XX, saluki-ul a ajuns în Anglia, ca daruri ale şeicilor arabi, de unde s-a răspândit mai apoi în întreaga Europă şi în S.U.A.
CARACTERISTICI FIZICE
SALUKI sau OGARUL PERSAN se distinge prin graţie, frumuseţe şi eleganţă. Atinge 60-74 cm în înălţimea umerilor, şi 18-30 de kg. Saluki sunt rapizi, agili şi deosebit de graţioşi în mişcări. Făcând parte din grupa ogarilor, Saluki vânează după simţul văzului şi nu după miros. Sunt crescuţi pentru a fi alergători pe distanţe lungi, având atât viteză, cât şi rezistenţă. Saluki au fost înregistraţi alergând cu o viteză de peste 70 de km/h. Vederea lor la distanţă este excepţională.
Au un piept puternic, oferind un larg spaţiu pentru inimă şi plămâni (care sunt mai mari decât normal, pentru a oferi mai mult sânge şi aer în timpul alergării). Corpul lor zvelt are foarte puţină grăsime, căci orice kilogram în plus le-ar încetini alergarea. Picioarele lungi, aparent fragile, sunt rezistente, adevărate arcuri tensionate pregătite pentru maximum de accelerare. Gleznele sunt puternice şi flexibile, capabile să suporte întreaga greutate corporală în alergarea lor specifică în dublă suspensie.
Picioarele din spate au o puternică musculatură pentru a-i putea propulsa la o asemenea viteză. Oasele sunt puternice, lamelare, oferind forţă fără a fi grele, spre deosebire de oasele greoaie, rotunde ale majorităţii raselor canine. Coada lor lungă are rol de cârmă în virajele la viteze ridicate. Deşi puternic, capul este zvelt şi elegant. Au maxilare puternice, capabile să răpună şi să reţină prăzi de dimensiuni mari.
Saluki este singura rasă canină cu un simplu strat de piele, fără stratul de grăsime de dedesubt, pentru a putea trece prin arşiţa zilei deşertului. Sunt rezistenţi, însă, şi la frig, căci, se ştie, nopţile în deşert sunt foarte răcoroase. Se recomandă totuşi protejarea mai atentă a saluki-ului pe timp de iarnă în arealul european. Pentru această lipsă a stratului de grăsime ei nu au niciodată acel "miros de câine". Blana e mătăsoasă la atingere şi e de obicei scurtă pe întreg corpul. Doar urechile, coada şi spatele picioarelor sunt acoperite de păr mai lung, mătăsos, care lipseşte complet la varietatea cu păr scurt pe întreg corpul.
La maturitate este aproximativ la fel de înalt pe cât de lung, lăsând impresia unei aluri patrate, exprimând simetrie acompaniată de eleganţă.
Saluki sunt de o mare frumuseţe şi varietate. Culoarea lor variază: crem, castaniu, auriu, cenuşiu, roşu-cenuşiu, auriu-cenuşiu, negru-cenuşiu, roşcat, alb, negru, negru şi gălbui, negru cu alb şi gălbui, negru cu argintiu. Toate culorile şi combinaţiile de culori sunt acceptate.
Este o absolută încântare să priveşti un Saluki alergând. Are un stil specific, denumit "în dublă suspensie". La viteze maxime se alungeşte în aer, cu mult deasupra pământului, oferind senzaţia de zbor sau de adevărată plutire. Cu botul uşor deschis şi cu părul mătăsos de pe urechi şi coadă fluturând parcă în urmă, într-o graţie şi armonie desăvârşite, este o privelişte de nedescris care întrece orice aşteptare şi răsplăteşte orice privitor.
Saluki pare o fină lucrătură de porţelan, dar aparenta lui fragilitate este înşelătoare. Artiştii sunt atraşi în mod deosebit să picteze un saluki datorită liniilor lui limpezi şi a graţioasei lui simetrii.

Temperament

Saluki-ul (ogarul persan, sau câinele gazelă) este un câine nobil şi distins, în ciuda vechimii rasei (sau tocmai pentru aceasta). Este recunoscut pentru reţinerea lui faţă de străini, are un comportament aristocratic şi o aparentă atitudine distantă. Neîncrezător şi reţinut, pare îndepărtat şi nostalgic, dar este plin de graţie şi de o neţărmurită afecţiune faţă de stăpân. Cu propria sa familie, ori cu persoane cunoscute, poate fi o companie sociabilă, jucăuşă, ce va deveni de neînlocuit.

Saluki nu au fost crescuţi de mii de ani de către beduini doar pentru vânătoare, ci şi pentru frumuseţea, eleganţa, inteligenţa lor, fiind companii loiale şi protectoare. Inteligenţa lor nativă e de-a dreptul remarcabilă, şi îşi pot gândi acţiunile în diverse situaţii atunci când se iveşte prilejul. Când se plictiseşte, inventează. Saluki îşi recunoaşte propria specie (adică ogarii în general şi Saluki în special) şi poate avea mai puţină toleranţă faţă de alte rase de câini. Totodată pot fi şi protectori ai familiilor lor şi ai prietenilor (în Orientul Mijlociu sunt folosiţi uneori ca păzitori ai caselor/corturilor). Datorită temperamentului lor, Saluki nu se supun uşor condiţiilor unei crescătorii sau metodelor dure de dresaj. Sunt foarte sensibili, afectuoşi şi devin foarte ataşaţi emoţional de stăpânul lor. Într-un loc închis de dresaj nu se comportă la fel de bine ca alte rase, deoarece se plictisesc foarte uşor. Oricum, dacă există o puternică legătură faţă de stăpân, el va face ceea ce i se cere pentru a-l mulţumi pe acesta. Aidoma calului arab, ei pot fi prieteni şi o companie loială fără limite. Dar, datorită inteligenţei lor, această loialitate nu va fi niciodată o supunere oarbă şi va trebui câştigată.

Un anumit grad de inteligenţă este necesar pentru dresaj, dar prea multă inteligenţă şi independenţă poate fi o problemă. Saluki nu sunt uşor de dresat pentru a urma comportamentele dorite de stăpânul lor. În general ei nu văd motivul pentru care ar face un lucru pe care nu îl doresc. Există Saluki foarte bine dresaţi, dar necesită metode diferite de cele obişnuite, simţ al umorului şi multă răbdare. Aceasta nu pentru că Saluki-ul nu ar înţelege ceea ce vrei tu să facă, ci ei trebuie să înţeleagă de ce te aştepţi ca ei să facă acel lucru.

Deşi aleargă în cursele de câini, are nevoie de antrenament pentru aceasta. Datorită gândirii lor tactice, care vine din timpurile vânătorilor de iepuri şi gazele de deşert, ei nu vor alerga după momeală, asemeni celorlalţi câini, ci vor sări din arenă şi vor aştepta prada la întoarcere pe partea cealaltă!!! Ei au întotdeauna un plan.

Cele mai folosite metode de dresaj al câinilor sunt bazate pe sistemul „recompensă de aprobare”, cu alte cuvinte, câinele caută aprobarea stăpânului şi atunci face ceea ce acesta îi cere. Asta nu funcţionează prea des la Saluki. Ei nu au nevoie de aprobarea ta, sunt convinşi că afecţiunea ta pentru ei nu se bazează pe a face un anume lucru sau altul. Deci trebuie folosite metode diferite. Mai încununate de succes sunt antrenamentul cu mâncare ca recompensă, şi transformarea dresajului într-un joc. Saluki-ul iubeşte jocurile şi foarte adesea vrea să se joace. Inteligenţa le trezeşte curiozitatea, iar Saluki este una dintre cele mai curioase rase. Aceasta duce la numeroase situaţii la care cineva nu se aşteaptă din partea unui câine. Inteligenţa le produce adesea plictiseală, iar un Saluki plictisit va crea probleme, căutând ceva creativ de făcut. Temperamentul lor îi face unici, sunt inteligenţi, curioşi, inventivi. Sunt jucăuşi, veseli şi afectuoşi. Sunt încăpăţânaţi, au un puternic simţ al umorului (mulţi sunt gata să joace farse stăpânilor lor) şi au o aplecare nelimitată spre raţionament (ar trebui etichetaţi drept strategii lumii câinilor, trebuie să-i observi rezolvând o problemă pentru a înţelege de ce). E captivant să vezi un Saluki rezolvând o anume situaţie, cu cât mai complicată, cu atât mai provocatoare pentru el.

Are o comportare aristocratică, princiară, iar omul există pentru a-l servi. Ei vor să facă ceea ce-şi doresc. Dacă le câştigi încrederea şi respectul, îţi vor acorda loialitatea faţă de tine, dar aceasta trebuie meritată. Au o foarte-foarte lungă memorie, atât pentru lucruri bune, cât şi pentru rele. Fiind foarte sensibili emoţional, cuvintele aspre le pot răni sentimentele. Dacă li se impune o disciplină aspră, îi va face să se retragă în ei înşişi, stare din care cu greu vor mai fi scoşi. Disciplinarea fizică este de asemenea o greşeală cu un Saluki, cei mai duri vor deveni şi mai încăpăţânaţi, iar cei mai gentili se vor închide în ei înşişi.

Există de asemenea o diferenţă considerabilă între masculi şi femele. Masculii sunt mai sociabili, mai uşor de înduplecat, mai afectuoşi. Femelele sunt mai rigide în general. Masculul Alpha al grupului îşi va exercita autoritatea asupra tuturor exceptând femela Alpha, şi ştie foarte bine să o lase în pace. Femelele sunt vânătorii cei mai agresivi, cele mai orientate spre interesele grupului, şi cele mai inteligente. Dacă cineva îşi doreşte un câine care să-l urmeze fără crâcnire la picioare şi să caute cu disperare a-şi mulţumi stăpânul, Saluki nu e potrivit. Pentru a trăi cu un Saluki trebuie să-l înţelegi şi să-l apreciezi pentru ceea ce este şi felul în care este acesta, pentru a-i savura calităţile unice, şi nu a încerca să faci un Saluki să se comporte ca un Golden Retreiver.

Ingrijire

Este usor de ingrijit, au nevoie de un periaj ocazional.Urechile trbuie verificate si curatate frecvent.Mananca putin si e forte probabil sa mai sara peste mese, daca se intampla totusi sa nu manance 48 de ore e bine sa consultati un veterinar.

Dresaj

Trebuie dresat si socializat de mic. Ii place sa invete dar se plictiseste repede daca exercitiul se repeta.Prefera sesiunile scurte si variate.Dresajul trebuie facut cu blandete si dragoste

Activitate

Salukis este o rasă cu foarte multa energie.Are nevoie de multe exerciţii. Nu sunt potriviti pentru viata in apartament. Deşi sunt oarecum inactivi in interior, este foarte important Saluki se aiba o cameră pentru a alerga.Gardul trebuie să fie extrem de sigur, inalt şi bine bagat in pamant. Dacă devin plictisiti vor sapa.Saluki trebuie să fie în lesa atunci când este scos la plimbare. Cel mai mare pericol pentru aceasta rasa este posibilitatea de a fi loviti de un vehicul.Daca vad ceva care misca e posibil sa se activeze instinctul lor de vanatoare si sa alerge spre "prada" fara sa mai raspunda comenzilor stapanului .